Privind
Privind cerul vezi marea
Privind marea vezi infinitul
Privind infinitul vezi speranța
Privind speranța vezi dincolo de cuvinte
Privind dincolo de cuvinte vezi adevărul
Privind adevărul vezi puritatea
Privind puritatea vezi divinul
Privind divinul vezi pe Dumnezeu
Privindu-l pe Dumnezeu vei descoperi iubirea.
Marea
Întinsă în zarea infinită
Te bucură privind-o în depărtare.
Aduce cu valurile-i înspumate
Secrete ascunse în sticle colorate.
Privind-o, îndrăgostiții unică o cred
Străbătând-o, pescarii o pescuiesc
Înotătorii o admiră sincer…
E casă, ascunzătoare, loc de distracție și meditație
Depinde doar din ce unghi o privești…
Ea se retrage și înaintează precisă,
Ca un ceas elvețian.
E calmă, tulbure sau învolburată
Exact ca sufletul uman.
Culoarea în nuanțe vii apare
Cu umbre care o străbat aparte.
O cauți neîncetat în zare,
Sperând că odată cu ea
Va veni liniștea.
Luna
Cu razele diafane cerul străbate
Și în oglinda mării se privește.
Curajul de-a veghea în umbra nopții
Ți-l dă și ție dacă îl dorești.
Înfățișarea și-o schimbă în fiecare noapte
Și parcă timid încearcă să te surprindă.
E unică, frumoasă, minunată
Și plină de secrete animată.
Doar ea regina-nopții o trezește
Și liliacul călăuzește.
Doar ea, în magica ei singurătate
Te face să te simți aparte.
O-aștepți plină s-o revezi
Tronând împărăția cerului.
Te minunezi când soarele-ntâlnește
Și-o apreciezi când îl părăsește.
Îndrăgostiții o iubesc,
Iar solitarii o caută îngândurați,
Căutând răspunsuri în liniștea ce le-o oferă
Și bucuria de a o revedea.
Magia ei cuprinde toată lumea
Și mândră ne zâmbește tuturor,
Domnind din cerul îndepărtat
Și-asupra pământului minunat,
Cu stelele străjuind în jurul ei…
Unica, minunata, frumoasa lună.
Omul
Omul e desăvârșirea creației,
Finalul unei povești frumoase cu happy-end,
E cel ce păstrează vie
Vibrația sufletului
Și-o transmite universului.
E cel ce creează lumea
În care copiii ne creștem fericiți
Și are datoria să păstreze ce e bun
Și să învețe din greșeli.
E cel ce transmite iubirea
Și oferă libertatea de a te lăsa să fii,
Diferit acolo unde diferența contează
Și de-a te ghida acolo unde te-ai pierdut.
E cel ce ascultă trecutul
Și creează viitorul,
E cel ce alege solitudinea sau unicitatea,
E cel ce exprimă și reprimă în același timp,
E o poveste și câteodată un vis,
E cartea nescrisă în eterna căutare a iubirii
A înțelegerii și-a acceptării.
Dimineața
Când dimineața vine
Un zâmbet ne arată
Și înțelegem totul
Din prima încercare.
Noaptea sfetnic bun ne-a fost
Visele povață
Gândul bun de dimineață
Ziua ne arată.
Cu o cafea în mână speri,
Decizii bune azi să iei
Și-o faptă bună să mai strecori
Cu sufletul să o veghezi.
E dimineață și soarele a răsărit
Căldura-i împrăștiind în zare.
Mă-ntreb și azi ce va veni
Pe-un drum necălcat în picioare.
Și sper ca sfânta dimineață,
O tainică călăuză să-mi fie,
Spre o zi cu-o liniște tăcută
Și-o mare bucurie.
Anotimpurile
Când primăvara vine
Copacii înfloresc
Mireasma te îmbie
Cu speranță viața să o privești.
Când vara apariția își face
Căldura te cuprinde.
Vacanța plănuită te face,
Cu iubire nemărginită să acoperi
Familia neprețuită.
Când toamna frunzele îngălbenesc
Din copaci le alungă.
Cu baterii încărcate la muncă te întorci
Și roadele bogate ești gata să le culegi.
Ninsoarea iarna avertizează
Și puritatea în splendoarea ei apare.
Divinitatea încheie anul binecuvântat,
Sufletul pe aripi de cântec e slăvit
Și întotdeauna neprețuit.
Ghiocelul
Răsărit în poieniță
Un ghiocel își spune povestea sa:
S-a născut dintr-o sămânță
Și-a crescut sub nea.
Razele soarelui l-au înflorit,
Luna l-a odihnit,
Omătul l-a protejat și udat,
Iar pe noi acel ghiocel ne-a încântat.
Stejarul
Pe cărări de mult apuse,
Către-un suflet singuratic,
Se ridică în picioare
Mândru, falnic un stejar.
Gândul bun îl urmărea
Printre frunze se pierdea
Și șoptit îl alina.
Vântul ușor îl îndoia,
Parcă, parcă-l legăna
Și totuși în siguranță se simțea.
Frunzele în forma rară,
Îl disting din depărtare.
Sunt mai mari, să se remarce
În pădurea seculară…
Dar de ce să-l remarcăm
Între toate celelalte?
Care e povestea nescrisă?
Dar cea scrisă, necitită
Neînțeleasă, dar dorită?
Cerul
Albastru, bleu, negru,
Senin, întunecat,
Cu nori, culori sau de curcubeu brăzdat,
Cu forme aparte ce spun o poveste,
Puțini o privesc, unii zâmbesc, alții o cred
Sau doar o intuiesc.
Spre el privirea ridicăm
Când vrem pe Dumnezeu să-l întrebăm
Sau doar povestea de azi să o aflăm.
Prin el călătorim, spre alte destinații să poposim.
E casă pentru soare, lună, stele,
Sateliți și multe alte elemente.
Misterios pentru unii,
Prea fragil pentru alții,
Romantic pentru îndrăgostiți,
Interesant pentru savanți,
Fascinant pentru suflete,
Păstrător al atâtor evenimente,
Enigmă pentru pământeni,
Minune pentru inimi deschise
În căutare de lumini mereu aprinse în forme precise,
Speranță pentru viziuni deschise.
Și mai presus de toate înveliș
Și păstrător de vieți și energii debordante.
Ploaia
Mi-am dorit să plouă azi
Să văd întunericul dat de norul negru.
Și a plouat…
Printre fulgere aurii,
Picături de ploaie,
Dinspre zări îndepărtate,
Razele de soare.
Mi-am dorit desculță să dansez
Pe trotuare ude.
Pe asfalt petarde să arunc
Și aripi de fluturi să-mi pun,
Praf de zâne să împrăștii,
În văzduh s-ajungă,
Să transforme ploaia în mici minuni…
Câte un dar de suflet – Moș Crăciun.
Daruri care suflete să deschidă,
Inimi să apropie,
Într-un dans plin de iubire…
O amintire.
Jungla regnului animal
Animale solitare, trăind în turme sau familii
Bine închegate, după un plan nescris
Dar bine stabilit, cu roluri concrete fiecare.
Se nasc cu puterea de a conduce turma
Sau abilitatea de a procura hrana,
De a lupta sau apăra
Sau pur și simplu de a lenevi
Sau îngrijite de oameni a fi.
Mai lente, rapide, târâtoare sau zburătoare,
Toate împreună conviețuiesc
Legate prin cordoane nevăzute de nevoi primare.
Și totuși știu că locul lor e al lor
Iar lupta lor e decisivă,
Unică, de multe ori nerepetabilă.
Trăiesc pentru azi, acum,
Hibernează sperând la o primăvară fructuoasă și bogată,
Luptă pentru supraviețuire,
Alteori pentru dominație,
Dar luptă…
Sunt jucăușe în general,
Agile la vânătoare,
Urlă să alunge,
Tac să urmărească,
Ascultă să ghicească,
Se ceartă, se împacă, trăiesc, iubesc, procreează.
Toate între ele sau singure,
Azi, mâine, mereu…
În marea junglă a regnului animal.
Steaua
Am văzut pe cer o stea și m-am întrebat
A cui e steaua?
M-am uitat la ea și am numit-o,
M-am gândit că e a mea,
Că strălucește pentru mine,
Că de câte ori o voi privi,
Un licăr de speranță voi găsi.
I-am spus gândurile, trăirile, dorințele mele…
Și părea că și mai tare strălucea
Și aveam impresia că lângă mine era
Și cumva mă înțelegea…
Un pas înainte făceam și știam
Că mâine tot acolo mă va aștepta.
Aurora boreală
Culori aprinse, frumoase
Parcă rupte dintr-un roi de departe.
Ochii de uimire se umplu,
Privirea spre cer o ridici.. înmărmurit,
De o frumusețe rară pe care încerci să o păstrezi
În amintire înainte să dispară.
Explicații primești și știința își face prezența,
Oxigenul și azotul își revendică culoarea,
Începi să vezi dezechilibrul
Și apare speranța.
Că undeva, cumva… acele frumuseți,
Acele aureole venite către noi,
Se vor îmbina în măsura în care,
Curând echilibrul îl vor restaura,
Magia frumuseții vor păstra
Și amintirea cu zâmbete vor popula.
Magică, unică, acaparează cerul,
Venită parcă să te facă să nu uiți
Că fiecare particulă contează,
Fiecare energie, atom sau om,
Fiecare loc și distanță.
Că fiecare nuanță și combinație
Te fac să mai ridici ochii și azi spre cer,
Pentru că nu știi a doua oară,
Privirea ta, peste ce altă minunăție va da…
Și… exact atunci când credeai că ceva mai spectaculos nu vei mai privi…
Speranța și încrederea vor reveni,
În încercarea de a-ți dărui
Puterea echilibrului a-l găsi
Și iubirea a dăinui.
Florile
Florile… frumoasele binecuvântări,
Colorate, mereu așteptate, dorite, iubite,
Cu miresme diferite,
Combinate în parfumuri menite să persiste.
Unele mai iubite, altele blamate,
Asociate cu evenimente mai mult sau mai puțin delicate
Sau cu trăiri și cuvinte aruncate pe alei câteodată întunecate.
Când cumperi o floare pentru cineva,
Dincolo de preferințe, cutume sau anotimp,
Fără să vrei te-ai gândi ce floare inima ta i-ar dărui.
Dar mai interesant ar fi,
Motivul asocierii de l-ar ghici
Și sufletul i-ar înflori.
Jungla
Ai curaj să mergi prin junglă privind în ochii animalelor?
Să privești cum leul sfâșie prada și totuși să rămâi?
Să înțelegi legile naturii acolo unde totul pare crud?
Să iubești animalele chiar dacă e un simplu șoarece?
Să uiți să țipi când șoarecele la tine fix se uită?
Să privești familia suricatelor și să înveți ceva…
Atât de diferite și totuși conviețuiesc împreună,
Luptă, se apără, fug, atacă.
Totul este bine calculat și totuși haotic,
Simțurile sunt trezite la maxim
Chiar și când calmul pare să cuprindă jungla.
Privește-o, analizeaz-o, iubește-o și învață…
E atât de specială și frumoasă…
Pădurea
Mergi pe cărare… e liniște.
Din când în când un ciripit s-aude,
Liniștitor ca briza mării dimineața.
Copacii drepți și mândri stau,
Privind în zare nemișcați,
De-atâtea luni, ani sau secole netulburați.
Din loc în loc și pe alocuri,
Un mușchi răzbate scoarța
Și parcă strigă… aici e Nordul.
Pământul azi e verde, de iarbă acoperit
Și mâine poate, de omătul liniștit.
Liniște… atât de liniște…
Un tremur din când în când te surprinde,
Un glas de animal te face să tresari,
O floare te-mbie s-o miroși,
Un zumzet de albină te trezește.
Liniște… atât de liniște…
Și totuși atât de multe sunete…
Da, e ea… pădurea…
Unică în felul ei, aparte în felul meu…
Să o cutreieri mi-aș dori
Și simțurile să le îmbii.
În afara poeziei: cu copiii în pădure, explicându-le cum găsești nordul după poziția mușchiului pe copac… și întâlnești copaci înconjurați la bază de mușchi pe toată circumferința… care e nordul?
Macul
Pe câmp, apărat de spicele de grâu străjeri,
Veghează asupra lumii macul.
N-ai cum să nu-l vezi, să-l simți…
Își face prezența simțită imediat
Și toate simțurile s-au accelerat.
E roșu, culoarea sângelui vărsat,
Firav el pare…cu petalele ca mătasea,
S-apleacă în bătaia vântului
Și se înalță mândru spre soarele arzând.
Parcă zâmbește și te-așteaptă
Să vii să-l cunoști mai bine.
Știe că e frumos…
Știe că nu vei rezista…
Te-apropii și simți cum amețești,
Moleșeala te cuprinde… vrei să adormi…
În dulcea visare să pici…
Te uiți la el și nu-ți vine să crezi,
Atât de mic și totuși atât de frumos,
Atât de fragil și totuși atât de puternic,
Atât de drăguț și totuși atât de amețitor,
Atât de… și totuși atât de…
Fulgul
Era un fulg ce din cer cobora,
De sus lumea privea și zâmbea,
Abia aștepta pe pământ să ajungă
Și inocent se întreba în ce se va transforma…
Un om de zăpadă în curtea imensă?
Planșa de desen pentru un înger fericit?
Cărarea patinatorilor vestiți?
Sau poate doar pe un copac va cădea
Și va putea asculta și contempla,
Poveștile celor ce pe banca de sub se vor așeza…?
Oare unde voi ajunge?
În mâna unui copil amuzat?
Pe barba unui bătrân înțelept?
Unde…?
Contează…?
Oriunde aș fi voi ști că acolo…
E locul meu și e minunat pentru că…
Oriunde aș fi… orice aș fi…
Iubirea de o voi îmbrățișa,
Nu are cum să nu zâmbesc fericit
La darul ce tocmai l-am primit…
Alina

