A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti…
A fost odată un băiat pe nume Vlad. Un băiat frumos, cu părul negru și ochii ca mura, inteligent și cu multă imaginație.
Într-o seară frumoasă de vară, plin de gânduri, privind pe fereastra casei sale în zare, ofta. I se părea prea greu să ia o decizie referitoare la viitorul lui. Urma anul viitor să dea la liceu și încă nu știa ce liceu să aleagă, ce profil, ce vrea să se facă când va fi mare. Și cu cât se gândea mai mult, cu atât voia mai multe, cu atât nu știa ce să aleagă…
Oarecum supărat, obosit, dar totuși îngândurat, Vlad s-a băgat în pat și a adormit.
S-a trezit pe o stea. Totul în jur era gri, plin de cratere din care se revărsa noroi… Era un peisaj dezolant, care-l întrista și mai tare pe băiat. Părea că nimic nu-i merge bine.
Vlad începu să meargă înainte, ocolind craterele. Și merse ce merse până întâlni un bătrân cu barba albă și lungă și un toiag în mâna dreaptă.
– Ce faci, tinere, la ora asta aici? Cine te-a adus?
Băiatul a dat din umeri.
– Nu știu, m-am trezit aici.
– Înseamnă că ești un copil tare deosebit.
– De ce? întrebă mirat copilul. Nimic nu pare deosebit aici.
Bătrânul zâmbi și-i spuse…
– Uită-te în sus.
Atunci băiatul ridică privirea din pământ și ochii săi negri întâlniră cerul. Lângă strălucea o stea care-și mișca colțurile… în stânga alta dansa… mai jos o altă stea se învârtea… în depărtare parcă o altă stea sărea… Totul era luminos și strălucea și plin de stele, fiecare făcând ceva. Părea un spectacol de cabaret plin de lumină.
– Vezi, copile, dacă te uiți unde trebuie… vezi lumina. Dacă te uiți numai în jos, vezi noroiul.
Băiatul, fascinat, privea spectacolul care părea din altă lume. Totul se îmbina perfect, iar armonia era la ea acasă. Părea că fiecare stea știe ce are de făcut.
Bătrânul se uita la el și zâmbea… 😊
– Știi, Vlad, de ce spectacolul e atât de minunat?
Băiatul a dat negativ din cap.
– Pentru că fiecare face ce-i place sau a găsit o satisfacție în ceea ce face și a învățat foarte bine ce are de făcut. Și atunci lumina, dăruirea și bucuria pe care o emană fiecare stea ajută celelalte stele să facă totul și mai bine. Și finalul… un spectacol perfect, chiar și în momentele de furtună, când e un pic imperfect.
Vlad se uita mirat când la bătrân, când la stele. Toți zâmbeau și erau fericiți.
– Și de unde știe fiecare stea ce trebuie să facă să fie fericită? întrebă Vlad.
– De unde știe fiecare copil nou-născut sau în primele luni de viață când să râdă, să zâmbească sau când să plângă? întrebă bătrânul.
Vlad zâmbi și, asemenea unui nou-născut, se bucură cu toată ființa lui, pentru că realiza că fericirea o simți pur și simplu… tristețea o simți pur și simplu… supărarea o simți pur și simplu…
Sunt reacții la mediul înconjurător și se numesc sentimente și trăiri… și ce să vezi… sunt legăturile tale cu tot și toți din viața ta, „răspunsurile” la tot ce trăiești, vezi și auzi și împreună formează cel mai sincer ghid pe drumul nebătătorit al vieții tale, care abia așteaptă pașii tăi.
Ceasul de pe noptieră sună și Vlad se trezi buimac în patul lui.
Privi pe fereastră cerul și un zâmbet larg îi apăru pe față și începu să-și amintească toate momentele din viața lui și mai ales pe cele care l-au făcut extrem de fericit… întocmind astfel lista cu liceele și profilurile în ordinea preferinței… în așa fel încât spectacolul „momentului” de răscruce al vieții lui acum să fie perfect pentru el.
Alina
