Ce stă la baza lipsei de acțiune? – frica
- Frica că iese prost
- Frica că va suferi cineva
- Frica că, dacă iese prost, nu am plan B
- Frica că nu sunt suficient de pregătit
- Frica că nu am resursele necesare
- Și mai adăugați voi alte frici particulare, în funcție de specificul situației/cazului
Este adevărat că există:
- norme;
- scenarii prestabilite care deja se folosesc în VR → VR se folosește acum și în clinici pentru tratarea fobiilor, și în liceele tehnologice pentru practica elevilor, în școlile de șoferi pentru practica condusului pe simulatoare (ca o parafrazare aici, încet-încet, realizăm că sunt oarecum bune și sălile gaming, jocuri care includ auto racing, de ex., pe principiul „experiența e mama învățăturii” 😊). De ex.: Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a adus un simulator VR (ce presupune realitatea virtuală) de vopsire auto în cadrul liceului, care oferă elevilor posibilitatea de a învăța tehnica vopsirii autoturismelor într-un mediu virtual;
- explicații Google AI sau ChatGPT pe solicitările/întrebările neștiute, dar particulare pe o temă anume;
- manuale, cărți;
- legi;
- tutoriale pe TikTok, YouTube, Instagram, Facebook… etc.;
- +++++ alte modalități, tehnici, căi de informare.
Dar niciuna dintre aceste căi nu-ți face legăturile între toți parametrii implicați, astfel încât să iei decizia/soluția optimă la o problemă care necesită abordarea din mai multe unghiuri, niciuna nu-ți face analiza completă a tuturor întrebărilor tale, astfel încât să fie happy end (este adevărat că, de ex., pe ChatGPT sau Google AI poți pune câte întrebări vrei și primești atâtea răspunsuri… dar mai este adevărat, de ex., că atunci când cauți ceva pe Google… → în încercarea de a înțelege ceva sau de a rezolva o situație cât mai bine → … și începi să citești articole, să găsești informații care să te determine să-ți pui întrebări la care nu te gândeai sau să te „trimită” la site-uri în domenii la care nici nu te gândeai că au legătură… momentan încă susțin căutarea Google… iar cine a trecut prin ce am exemplificat mai sus mă înțelege 😊).
Norocul nostru este că acum foarte multe documente/legi din toate domeniile sunt deja pe internet… internetul în abonamente a început să fie nelimitat în țara de reședință (dacă plecăm, avem wi-fi)… acoperire deja există cam în toate regiunile unde este util… dorința să avem să ne informăm/documentăm, să găsim cele mai bune soluții/finaluri și… acolo unde e necesar și ne depășește, pe cineva care să facă legăturile/match-urile – un Dr. House 😊.
Ce ne poate ajuta să depășim frica mai ușor și să facem primul pas spre acțiune?
Vizualizarea finalului – acele posibile finaluri „făcute” în cap și sublinierea/acceptarea/asimilarea celui „mai rău final”, adică „ce se poate întâmpla cel mai rău”.
Și aici generația nouă are cumva noroc, pentru că există jocuri în sensul acesta.
Când era mai mic, băiatul meu a vrut să jucăm un joc de genul acesta împreună (nu-mi amintesc numele)… în care apăreau situații/oameni/mai multe întrebări și, în funcție de ce întrebare alegeai și cum răspundeai la ea… te ducea în altă cameră sau în alt loc, cu alte întrebări/răspunsuri diferite (el i-a salvat pe toți 3… la mine a murit unul… 😊☹)… și pe Netflix a fost un film de genul Choose Love – pentru cine nu l-a „făcut”, vă recomand să-l „testați”.
Cine ne poate ajuta? – știința
… și nu neapărat știința în fiecare domeniu, cât… cu riscul de a mă repeta… știința că totul apare undeva public, există pe internet, cărți, bibliotecă, site-uri relevante și cu legătură la domenii (de ex., pe site-urile vămii europene, vămii române, vămilor țărilor implicate sau ale declaranților vamali din diverse țări au apărut informații similare și complementare, cât și pașii și datele când și cum se vor/s-au implementat platformele vamale POUS și AES / ce aduc nou la platforma de declarare vamală anterioară pe care o înlocuiesc – exemplele întotdeauna ne vor ajuta să înțelegem mai bine, părerea mea – motiv pentru care mai vin cu câte un exemplu, după mine, relevant :).
**** Acesta este un lucru minunat, dar ne și obligă la ce spunem și informăm… să fie în conformitate cu informațiile și deadline-urile de pe site-urile organizațiilor/firmelor care au generat proiectul/ideea – pentru a păstra transparența și respecta inovația și a evita confuziile, acuzațiile și frustrările – iar dacă modificăm ceva noi, ca parte beneficiară, să menționăm că este modificarea/solicitarea noastră din motivul „X”, chiar dacă inițiatorul/dezvoltatorul a spus „Y”.
Dar știința și tehnica nu ne pot ajuta (încă… probabil) să facem legăturile/conexiunile între ele, astfel încât să vedem tabloul final / situația în ansamblu.
Este adevărat că unii se nasc cu o înclinație spre asta – iar alții trebuie să muncească mai mult să o obțină la nivelul maxim cu geneticul lor – și aici încă o dată subliniez importanța vocațională și cât contează de multe ori „omul potrivit la locul potrivit” – mai ales în domenii unde este esențială abilitatea pentru interes general sau de masă.
Unde putem aprofunda/dobândi această abilitate?
După mine, abilitatea care face diferența „azi / în această perioadă a AI-ului și ChatGPT-ului” – jocuri pe calculator, filme cu tematică, teatru (atât văzut, cât și lecții de teatru), cărți, povești, nuvele, fabule, jocuri de rol în diverse ateliere/workshop-uri… și imaginația fiecăruia, pentru cine vrea să o exerseze/aplice făcând în minte diverse scenarii (o exersare a teoriei cu costuri „0”).
Părere personală
Cu cât descoperim mai multe variante de final și o avem în minte / în structura problemei de rezolvat și pe cea mai „rea”… cu atât suntem mai relaxați pe parcursul procesului și găsim finaluri cât mai aproape de happy end pentru toate părțile implicate – și chiar dacă azi poate pierdem ceva, să fie happy end… mâine poate câștigăm altceva într-o altă poveste cu happy end :).
Când mă refer la happy end, mă refer că la final toți cei implicați, după analiză, zâmbesc împăcați și mulțumiți și… au ce povesti nepoților la ceas de seară :).
Din experiența proprie, și vă recomand să încercați, chiar dacă pare imposibil sau efortul prea mare… încercați… dacă credeți că la capăt e cea mai mică rază de lumină… s-ar putea să aveți surpriza să găsiți chiar o lustră frumoasă cu multe becuri :)
Odată am citit într-un articol scris pe baza cercetărilor de la o universitate americană (și știu că și aici părerile sunt împărțite asupra timpului pe care un copil ar trebui să-l petreacă în fața calculatorului) că 3 ore de joc pe console, VR, ca medie pe zi pentru copii, le dezvoltă atenția, concentrarea, rapiditatea în rezolvări, imaginația… etc.
Cred că trebuie să punem în balanță, pentru mediul de azi / ce pare că ne rezervă viitorul… ce e bine / ce îl ajută pe copil, luând în calcul vârsta și posibilitățile, și să „mărim un pic toleranța la timpul petrecut pe jocuri pe console/VR etc.”.
La cum evoluează tehnologia, piața muncii, pregătirea în facultăți sau școli profesionale în această perioadă, cred că diferența o va face „fabricarea legăturilor/matricii problemei/situației – cu sau fără notă emoțională” și este un plus pentru fiecare dintre noi să dezvoltăm latura cât putem noi… și un plus să o dezvoltăm la copii la o vârstă cât mai fragedă, cu metodele adecvate vârstei.
Iar cum o prezentăm, simțindu-ne în largul nostru sau comunicăm cu ceilalți, „șlefuim diferența”.
Pentru weekend, un articol pentru delectare – recunosc că mie mi-a dat șah-mat la imaginație, în sensul că nu vedeam atât de „adâncă” dezvoltarea AI-ului cu omul… dar cred că e posibil…
Alina
