Umbra

O umbră, un suflet regăsit
Pe marginea patului privind timid
Să stea, să plece…
Să te alunge, în brațe să te țină
Să îți explice, să te lase,
Să te iubească sau să te urască…

Un suflet, mii de trăiri
O umbră, zeci de închipuiri
O cale, un drum și o răscruce…
Ce va alege?

De va pleca poate un gol va lăsa
Acolo unde e amprenta sa
De va rămâne cine știe ce se va întâmpla
Și câte alte trăiri va avea
Și câte alte amprente va lăsa

Un suflet solitar
Profund
Plin de trăiri intense
Cu dorințe ascunse și așteptări mărețe.

Dezamăgit… probabil
Resemnat… poate
Îngândurat… sigur
Fericit… imediat ce lumina va accepta a-l călăuzi
Împăcat… iubirea a urmat
Sub orice formă, sub orice gând
În fapte ce nu se spun nicicând…
Umbra unui suflet… cândva pur…

Călătorul

Târziu în noapte, în vise
Un călător citea o carte
Cu rânduri scrise cu litere de-o șchioapă.

Și fiecare capitol îl duce cu gândul
La o ușă ce se deschide în viață,
Pe care intri sau nu…
Ai liberul arbitru…

Privea zâmbind la ușile pe care a intrat
Și experiențele de neuitat ce l-au invadat.

Privea tăcut la ușile pe care le-a ocolit
Și cărări nebătătorite a descoperit.

Popasurile nu le-a ales…
Oboseala a decis…

Și-n dar i-au adus concluzia…
Și liniștea…
Când călătorul la finalul cărții a ajuns…

Soarele era deja pe cer
Cu razele lui celebrând continuarea vieții
Și amintind că indiferent ce alegi,
O ușă sau un drum…
Lași în urmă pașii
Și adierea unui parfum.

Micul prinț

Pe cărările minții treceau tropăind
Gândurile ascunse ale micului prinț.
Sufletul le vede și le privește atent
Nu știe dacă să le oprească încet.

Dacă le-ar opri ce ar putea să le spună?
Că tropăie prea tare și zgomotul nu dispare?
Că deranjează?
Că rațiunea uită simțirea?
Că ar vrea și el să tropăie încet…
Că…

Dar dacă nu le-ar opri nu s-ar mai gândi?
Dacă…

Și uite așa sufletul medita
Gândurile treceau
Cărările bătătoreau…

Și deodată o mână văzu,
Spre el cu blândețe se întindea,
Timid o cuprinse cu palma sa,
Ochii spre acel gând îl îndrepta
Știind că meditația va dispărea
Și micul prinț îl va asculta.

Și ce va urma?…

Judecata

De multe ori greșit noi judecăm
Privim înapoi cu ochii de azi și înțelegem
Că lumea pe care ieri noi am zărit
Azi, posibil, în alte nuanțe am reda,
Dar sigur din ea am învăța.

O faptă din trecut, ce-n negură părea
O plată de la Dumnezeu venită…
Azi, cu o privire emoționată
E-o minunată și înțeleaptă faptă.

De am putea mereu și cu sufletul să privim,
Greșeala ce ar apărea,
Conștienți că nu numai noi am conta,
Într-un dar minunat poate s-ar transforma
Și tragedia ar dispărea.

Judecata în urmă ar rămâne,
Deloc uitată, dar perfect înțeleasă…
Și-o lacrimă ar șterge durerea,
Și-un zâmbet ar înflori privirea.

Crăciunul

Crăciunul e un vis frumos
Crescut în inimi de copil,
Așternut pe-o foaie cu speranță,
Așteptat într-o noapte magică.

Este mirosul copilăriei
Din casa încălzită
Și masa-mbelșugată cu de-ale casei
Este amintirea unui zâmbet
Care privește steaua ce drumu-n viață luminează
Și uneori bradul împodobit completează.

Crăciunul e magie, dorințe împlinite
E nașterea și viața
Protecție, bunăstare
Și „acel ceva” pentru fiecare…
O inimă larg deschisă
Și-un cântec cald ce o pătrunde…
Crăciunul…
Crăciunul e speranța
Ce scoate din noi, de multe ori, tot ce e mai bun
Chiar și-atunci când credem că nu se poate…
E bucuria și iubirea zărită în privirea
Ce zace în noi așteptând nemurirea.

Alina