Consilierea vocațională – este un proces de abordare globală a individului, sub toate aspectele vieții sale personale, profesionale și sociale și are drept conținut acordarea de servicii de informare, consiliere și orientare în scopul sprijinirii individului – în orice etapă a vieții – pentru dezvoltarea carierei personale prin luarea unor decizii potrivite pentru sine în sfera educației, muncii și vieții comunitare. (A. Stochiță)
Cui se adresează consilierea vocațională?
- Persoanelor adulte
- Tinerilor
- Elevilor – în România vârsta recomandată este de 14 ani, iar conform altor sisteme educaționale din Europa vârsta este de 12 ani, abordările noi în educație susțin investiția în educația timpurie, cea care are loc încă din perioada grădiniței.
Consilierea vocațională și orientarea în carieră sunt un ajutor important în viața adolescenților pentru viitorul lor succes, oferindu-le sprijinul necesar să-și identifice valorile, să-și stabilească interesele și resursele și să-și pună în valoare aptitudinile/talentele, punctele forte și potențialul, crescându-și astfel bunăstarea lor personală și experiențială, precum și stima de sine și încrederea în reușita lor viitoare.
Având în vedere influența părinților asupra copiilor, inclusiv în alegerea liceului, facultății, cât și a cursurilor extrașcolare urmate de copii, consilierea vocațională este benefică pentru părinți, pentru că-i ajută să-și înțeleagă mai bine copilul, să îi identifice nevoile și înclinațiile, să găsească soluții în care dorințele și nevoile copilului să fie incluse în funcție și de statusul „vocațional” al părinților (de ex: dacă părinții sunt doctori și au cabinetul lor stomatologic și copilul are înclinații artistice spre pictură… ar putea să-i prezinte copilului varianta de dezvoltare a afacerii prin deschiderea unui cabinet de tehnician dentar, iar în paralel să-și expună tablourile pictate în diverse galerii) sau (de ex.: dacă copilul are înclinație și este foarte bun la fizică, dar părintele nu are bani să investească suplimentar în pregătirea copilului la fizică, ar putea, printr-o discuție cu școala să vadă dacă sunt posibilități pentru copil să aprofundeze materia în cadrul școlii sau burse speciale sau concursuri de fizică la care ar putea participa și să obțină premii în bani sau cursuri care să-l ajute în aprofundarea viitoare a materiei).
- În cadrul consilierii vocaționale a elevilor putem considera ca și punct de plecare elevii din clasa a VII-a pentru o evaluare vocațională în scopul susținerii/informării și ghidării acestora în vederea alegerii liceului și profilului și ce este indicat să facă extrașcolar pentru a-și atinge scopul. Pentru copii de liceu, începând cu clasa a XI-a în primul rând, ar trebui să vedem dacă profilul ales este conform cu așteptările și dorințele lui viitoare… și plecând de la acest aspect trasăm concluziile și posibilitățile de urmat în viitor.
Acest lucru se face prin discuții individuale directe cu copilul, teste de aptitudini specifice vârstei, discuții individuale și cu părinții și/sau împreună consilier-părinte-copil.
- În cadrul consilierii vocaționale a tinerilor (și aici vorbim de student sau proaspăt absolvenți de facultate), situația este mai clară și are în vedere gradul de mulțumire a studentului în ceea ce privește facultatea și profilul ales și dorința acestuia de a continua sau de a schimba facultatea și/sau profilul. Pe baza discuțiilor directe cu studentul și eventual a unei analize SWOT, consilierul ghidează și susține studentul în alegerea celei mai bune decizii pentru viitorul lui.
Ideal ar fi să îi prezentăm și o situație a pieței muncii, noile cerințe ale angajatorilor, ce înseamnă și conține un portofoliu de angajare și cum se face un C.V. Pe baza acestor informații studentul decide dacă mai face cursuri de specializare pe care să le anexeze la diplomă în viitorul portofoliu de angajare, cu atât mai mult cu cât acum se fac cursuri de specializare de către diferite firme în cadrul facultăților la un preț preferențial pentru studenții facultății, mai mic și cu o durată mai mică, pentru că se consideră că o parte din informațiile de la curs sunt deja cunoscute de către student din cadrul cursurilor și seminariilor facultății.
- În cadrul consilierii vocaționale la adulți este mai complex și întâlnim 3 situații: una în care adultul dorește să-și păstreze meseria dar dorește să schimbe firma sau funcția ierarhică sau departamentul, alta în care adultul dorește o reconversie profesională și a treia în care adultul este nevoit din diverse motive să schimbe profesional ceva. Este mai complex, pentru că trebuie luate în calcul statul familial, situația financiară actuală și ce poate obține atât financiar cât și profesional dacă pornește pe noua cale și în timp și în cât timp poate crește pe toate planurile… concluzia… trebuie ghidat adultul să găsească soluții cât mai realiste adaptate la nevoile, așteptările și posibilitățile lui și ale pieței muncii.
Adolescenții care vin la ședințele de dezvoltare vocațională trebuie să vină cu un acord semnat de părinte/tutore sau împreună cu acesta.
În general, se recomandă participarea la o ședință de consiliere de o oră, și la finalul ședinței se stabilește de comun acord cu consilierul de dezvoltare personală, dacă este necesară continuarea ședințelor și dacă da și clientul dorește continuarea se trasează un plan de acțiune, în funcție de dorințele și nevoile clientului.
Preț consilier Alina Barbu: 150 lei prima ședință = evaluarea / 2 ore, după prețul poate varia între 100-200 lei/ședință de 1 ora în funcție de planul de urmat și numărul de ședințe.
Preț consilier Gabriel Pădurean: 200 lei prima ședință = evaluarea /2 ore, după prețul este de 100 lei/ședință de o ora, ședințele pot avea loc online sau fizic in cabinet, iar la cerere se pot face si teste de vocaționala in cabinet

